BRAIN Institute

Dr. Sergiu Stoica (supraspecializat în neurochirurgie vasculară și tumorală), alături de Dr. Anca Vișan (specializată în neuro-anestezie) și Dr. Mihai Crăciun (supraspecializat în neuro-oncologie), a reunit cea mai bună echipă de specialiști în neurochirurgie din România sub umbrela BRAIN Institute. Împreună, aceștia transformă neurochirurgia tradițională românească în una modernă, practicată în cele mai bune centre de neuroștiințe din lume.

BRAIN Institute este prima instituție medicală privată non-profit din România: toate resursele disponibile sunt reinvestite în îmbunătățirea îngrijirii pacienților și a practicii medicale (cercetare, educație ș.a.). Odată cu lansarea Fundației Pentru Neurochirurgie Modernă, prioritățile strategice ale BRAIN Institute în perioada următoare sunt extinderea accesului social, supraspecializarea echipei medicale pe fiecare dintre ramurile neurochirurgiei, și dezvoltarea unui program de cercetare în neuro-oncologie.

Filosofia noastră include transformarea modului în care îngrijim pacienții: spre deosebire de alte instituții medicale, suntem organizați în jurul afecțiunilor, nu al specialităților medicale. Ce înseamnă asta pentru pacient? Suntem responsabili de tratamentul tău complet și de îmbunătățirea stării tale de sănătate, de la A la Z.

În neurochirurgie, actul medical chirurgical efectiv este efectul a numeroase evaluări și consulturi ale medicilor din diverse specialități. De aceea, pentru fiecare afecțiune, avem o echipă multidisciplinară dedicată, formată din neurochirurgi, precum și medici din specialități asociate; fiecare echipă are un coordonator responsabil de evaluarea și tratamentul pacientului.

Pentru a ne asigura că îți oferim un tratament cuprinzător, vei avea alături, pe tot parcursul colaborării noastre, un coordonator relații pacienți; acesta te va îndruma și se va asigura de îngrijirea ta completă: consulturi multidisciplinare, analize, investigații imagistice, și orice altă formă de evaluare medicală și tratament necesar îmbunătățirii stării tale de sănătate.